Toți șoferii din România trebuie să știe noile modificări din Codul Rutier. Această greșeală se penalizează cu amenzi usturătoare, dar și cu reținerea permisului de conducere. Iată câți lei primesc amendă șoferii din România, dacă în mașina lor transportă mult de 5 persoane.
Codul Rutier a înregistrat o serie de modificări, după ce Guvernul României a adoptat hotărârea nr.130/2023 prin care a fost modificat Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din România.
Puțini șoferi știu că se pot alege cu amenzi usturătoare dacă transportă mai mult de 5 persoane în autoturism. Numărul locurilor diferă de la un vehicul la altul, majoritatea autoturismelor au 5 locuri în interior, însă există anumite modele de mașini care au doar două locuri.
Astfel, șoferii nu au voie să transporte mai multe persoane în mașină decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare/înregistrare. Nerespectarea legii constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută din clasa a III-a de sancțiuni, adică între 870 și 1.160 de lei. Clasa a III-a de sancțiuni implică o amendă cuprinsă între 6 și 8 puncte de penalizare. Reamintim că un punct de penalizare are valoarea de 145 de lei.
Totodată, sancțiunile se aplică și în cazul șoferilor care nu respectă regulile privind transportul obiectelor în sau pe vehicul.
”Art 148, OUG 195/2002
Se interzice conducatorului de autovehicul sau de tramvai:
2. sa transporte in autovehicul sau tramvai mai multe persoane decat numarul de locuri stabilite in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare;
Art 101, OUG 195/2002
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:
13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor in sau pe vehicule”.